Pensionarea în Suedia – cand te poți pensiona, care este valoarea acesteia și care sunt regulile pentru primirea acesteia? Țările scandinave sunt asociate cu un nivel de viață ridicat, o remunerație mai bună dar și impozite mari. Suedia nu face excepție în acest caz. Impozitele mari se traduc și în cuantumul pensiei? Verificați cât este pensia în Suedia și care sunt regulile pentru primirea acesteia.

Sistemul de pensii din Suedia este foarte apreciat de diferite organizații europene. În primul rând, pentru o gamă largă de posibilități atunci când vine vorba de fondurile de pensii. În prezent, există peste 600 de fonduri private în Suedia. Și toată lumea care dorește, poate să își transfere suplimentar o parte din salariu la unul dintre fondurile de pensii private. De asemenea, există și fondul de pensii asigurat de stat.
Pensionarea în Suedia – reguli de bază
Interesant! Nu există limită de vârstă pentru a te pensiona în Suedia! Aici trebuie să aplicați singur pentru pensionare. Cu toate acestea, această cerere poate fi depusă numai de către persoanele cu vârsta de peste 61 de ani. Majoritatea prestațiilor sociale legate de pensionare se datorează după vârsta de 65 de ani.
Situația este similară cu salariul minim, care este stabilit individual pentru fiecare industrie. Pensionarea în Suedia depinde de mai mulți factori, inclusiv:
- decalajul angajaților
- calificările necesare
- universalitatea industriei
Toate lucrurile menționate anterior au un impact asupra cuantumului salariului minim.
Mai multe despre cuantumul câștigurilor actuale din Suedia, puteți afla din articolul nostru anterior.
La rândul său, valoarea pensiei pentru limită de vârstă din Suedia depinde direct de valoarea remunerației care este, de asemenea, determinată individual. Sistemul de pensii din Suedia este împărțit în:
- pensie plătită de stat
- pensionarea profesională
- economii individuale
Pensia plătită de stat
Pensia plătită de către stat este plătită de Administrația pentru pensii și invaliditate (Pensionsmyndigheten). Aceasta depinde de următoarele 3 elemente :
- Pensia pe venit – parte a pensiei generale (Inkomstpension)
- Contributivă (premipension)
- Pensie garantată (garantipension)
Trebuie menționat de la început că Suedia, ca și în cazul altor țări scandinave, are propria sa monedă – SEK -coroana suedeză!
Convertor de valută:
Mai putem menționa ca în plus, este posibil să primiți anumite prestații sociale (de exemplu, alocație pentru locuință). Condiția pentru primirea acestora – un venit mic, adică mai mic decât salariul minim, care este de aproximativ 6.400 SEK / lună (aproximativ 3.100 RON).
Pensia pe venit
Pensia pe venit constă din însumarea tuturor veniturilor obținute în momentul primei angajări (adică de la vârsta de 16 ani). Valoarea pensiei depinde de valoarea veniturilor obținute. În fiecare an, 16% din salariul anual este plătit pentru această pensie. Veniturile din activități comerciale sau beneficii sociale sunt incluse în pensia pe venit .

În plus, statul plătește și contribuții la fondul de pensii pentru primii 4 ani de la nașterea primului copil!
Pensia contributivă
Este echivalentul plății contribuțiilor către instituția de asigurări sociale (CAS). În Suedia, 2,5% din venitul anual este transferat către acest fond . Cu toate acestea, în acest caz, pensionarul are dreptul de a renunța la plata acestor contribuții de către stat și să opteze către un alt fond.
Pensia garantată
Pensia garantată în Suedia a fost concepută având în vedere partea mai săracă a societate. În acest caz, cuantumul pensiei pentru limită de vârstă depinde de:
- valoarea venitului anual (pensia calculată pe această bază) sau lipsa acestuia
- perioada de rezidență în Suedia (minimum 40 de ani)
- starea civilă
Dacă locuiți în Suedia mai puțin de 40 de ani, valoarea pensiei dvs. va fi redusă proporțional cu anii în care ați stat în altă țară.
Țineți minte! Fondul de pensii de stat include și:
- Burse de studiu
- stagiu militar
- concediu parental
- alocații sociale și de reabilitare
- ajutor de șomaj
Pensiile ocupaționale în Suedia
Angajatorul este cel care plătește contribuții la fondul de pensii pe toată durata angajării. În Suedia, angajatorii folosesc cel mai adesea societăți de fonduri de pensii care plătesc pensia angajatului în mod individual.
Valoarea pensiei angajaților depinde de veniturile obținute pe întreaga perioadă de angajare. Este firesc să schimbi slujbele sau chiar pozițiile de-a lungul vieții. În acest caz, toate primele sunt cumulative și se calculează suma medie care va fi plătită ca și pensie.
Vârsta pensionării în Suedia
Chiar dacă l-a început am menționat, că nu există o limită de vârstă de la care te poți pensiona, totuși sunt reglementate anumite condiții legat de acest aspect.
Citiți în articolul nostru anterior care sunt salariile minime în țările europene, în 2021!
Totul depinde însă de tipul de pensie pe care urmează să o plătiți. Mai jos puteți vedea ce se aplică vârsta de pensionare pentru pensiile de mai sus.
| Tipul de pensie | Vârsta de pensionare |
| Pensie pe venit | 65 de ani |
| Contributiv | 61 de ani |
| Garantată | 65 de ani |
Țineți minte! Pentru a putea beneficia de o pensie profesională garantată și completă, o persoană ar trebui să locuiască și să lucreze în Suedia cel puțin 40 de ani. Guvernul suedez a anunțat că vârsta de pensionare va fi crescută la 66 de ani pentru cele două pensii menționate mai sus. Modificările aduse actului legat de pensionarea în Suedia vor intra în vigoare în 2023.
Reguli principale de pensionare
După 3 ani de ședere legală în această țară aveți dreptul la pensie în Suedia ca și străin. Ca să beneficiați de acest lucru, trebuie să aveți un contract de muncă sau să dețineți o afacere în Suedia. În acest mod, contribuțiile la pensie sunt descărcate în același mod ca și pentru suedezi.
Dacă, în timpul unei șederi de 3 ani în Suedia, o persoană nu este angajată la locul de muncă, aceasta are dreptul la o pensie de garanție cu jumătate de normă.
Important! Dacă o persoană a dobândit dreptul la o pensie pentru limită de vârstă în Suedia, dar a decis să se întoarcă în România, are posibilitatea să se adreseze birourilor suedeze și române pentru plata pensiei. În acest caz, cererile sunt luate în considerare individual în funcție de reglementările Uniunii Europene.
Cât de mari sunt pensiile în Suedia ?
Răspunsul la această întrebare este: depinde. După cum am menționat mai sus în articol, sistemul suedez de pensii se concentrează pe o abordare individuală. Totul depinde de venitul dvs., de prestațiile sociale primite și de durata șederii dvs. în Suedia.
Citiți și despre noile reguli pentru agențiile care angajează români în străinătate!
Cu cât este mai mare suma drepturilor la pensie (menționate mai sus), cu atât sunt mai mari șansele de a obține o pensie de vârstă mai bună.
Pensia minimă în Suedia este de aproximativ 8.100 SEK (aproximativ 3.950 RON).

În plus, la calcularea pensiei, se ia în considerare și salariul mediu pe țară în acel an și direct în industria în care a fost angajată persoana respectivă. De aceea, suedezii sunt mai înclinați spre a folosi fonduri de economii private, unde ei înșiși determină ce procent din venitul lor ar trebui să fie transferat la contribuțiile de pensie. În acest mod, cel puțin o parte din costul pensiei este sigură.
Dacă vreți să găsiți un loc de muncă în Suedia, atunci puteți verifica oricând site-ul nostru ro.europa.jobs la secțiunea locuri de muncă pentru Suedia. Vezi ultimele noastre oferte de muncă!
Vezi și oferta de locuri de muncă din Europa, pe site-ul europa.jobs. Verifică acum!
Vreți să aplicați la unul sau la mai multe locuri de muncă? Creați un cont de candidat aici.



