O plecare în străinătate(vacanță sau la muncă) în timpul unei pandemii? Da, desigur! Perioada pandemiei de coronavirus poate fi numită cu siguranță începutul unei noi realități Un test covid pentru un job nou în 2021 dacă ai în plan să lucrezi în afara României va fi cu siguranță de ajutor sau posibil chiar obligatoriu. Așadar, ai nevoie de un test Covid pentru un job în străinătate?

Lista galbenă – carantină la domiciliu
La momentul actual, când este scris acest articol, există o listă actualizată a țărilor unde riscul epidemiologic e ridicat. Ultima actualizare a fost făcută pe data de 18.12.2020. Potrivit acestei liste, pentru orice persoană care intră pe teritoriul României și vine dintr- una din aceste țări se va institui măsura carantinării la domiciliu cu declararea adresei de carantinare pentru o perioadă de 14 zile. Persoanele carantinate au obligația de a informa medicul de familie și DSP-ul de care aparțin, pentru a fi luați în evidență.
Printre țările cu risc epidemiologic ridicat se numără: Serbia, Croația, Slovenia, Statele Unite ale Americii, Ungaria, Bulgaria, Slovacia.
Ce să verifici înainte de a pleca?
De fiecare data de câte ori intenționezi să pleci, la muncă sau doar vizitezi o altă țară verifică informațiile de pe site-ul mae.ro. Aici vei găsi informații legate de ce acte îți trebuie în țara în care te-ai hotărât să pleci, precum și informații referitoare la pandemia de covid.
Totodată, verifică ambasada din țara de destinație, pentru că și acolo vei găsi informații utile, legate de documente, de monedă, etc.
Țări care cer prezentarea testului Covid cu rezultat negativ și alte restricții
Având în devere situația epidemiologică mondială, multe țări cer prezentarea unui rezultat negativ al testului Covid, sau adaptează regulile de prevenire a răspândirii virusului Covid-19. Printre acestea se numără: Belarus, Bosnia și Herțegovina, Croația, Danemarca, Federația Rusă, Islanda, Italia, Malta, Norvegia, Serbia, Slovacia, Spania.
Unele țări europene au aplicat restricții și mai dure, care pornesc de la lock-down total și închiderea afacerilor neesențiale, până la obligativitatea carantinei între 5 și 14 zile, dovada unei asigurări medicale care să acopere costurile unei eventuale spitalizări pentru tratament anti Covid. De asemenea, se aplică restricții în ceea ce privește accesul pe teritoriul diferitelor state a cetățenilor străini.
Poți consulta aici restricțiile valabile pe teritoriul mai multor țări europene >>
Unde se fac teste Covid în țară?
Dacă la începutul anului nu existau așa de multe centre unde se puteau face testele Covid, acum mai mult de 85 % din clinicile private sau de stat efectuează teste Covid, fie la cerere , fie pentru că multe persoane au intrat în contact direct cu o persoană infectată și ulterior au dezvoltat simptome specifice infecției.
Rezultatele unui test covid pentru un job sunt comunicate în general după 48 de ore.
Prețurile testelor diferă și ele, in funcție de clinici sau spitale. Acestea variază între 285 de lei și 420 de lei. Potrivit datelor analizate, oferta cea mai avantajoasă este la Synevo, un laborator de analize unde testul costă 285 de lei, iar rezultatul se primește în 24 de ore. La Clinica Lotus Med, prețul este de aproximativ 300 de lei și rezultatul în 48 de ore. La Med Life, costul unui test este de de 340 de lei. La Clinica Sanador, prețul este de 390 de lei.
Există și posibilitatea de a efectua testul gratuit
De exemplu, la Spitalele de Boli Infecțioase, deși sunt supraaglomerate, se efectuează testele în regim gratuit. La fel, în cazul în care persoanele prezintă simptome specifice, pot face apel la Serviciul de Ambulanță. Personalul se va prezenta la domiciliul persoanei care a cerut asistență pentru a preleva probele.
Recomandarea clinicilor și spitalelor este ca persoanele care vor să fie testate să facă o programare pentru recoltarea probelor.
Dacă ești în căutarea unui loc de muncă, folosește șablonul CV pe care îl găsești în articolul nostru dedicat – cum se scrie un CV pentru munca în străinătate!
Dacă vrei să găsești un loc de muncă în străinătate, atunci poți verifica oricând site-ul nostru ro.europa.jobs la secțiunea locuri de muncă în străinătate. Vezi ultimele noastre oferte de muncă!
Vrei să aplici la unul sau la mai multe locuri de muncă? Creează un cont de candidat aici.
Descarcă și aplicația de mobil gratuită europa.jobs. Mai multe detalii aici.



