O plecare în străinătate(vacanță sau la muncă) în timpul unei pandemii? Da, desigur! Putem uita de teste, carantină sau restricții dacă avem certificatul digital UE pentru Covid la noi. Care sunt principiile de funcționare al certificatului digital UE pentru Covid? Verifică cele mai recente informații!

Lupta împotriva pandemiei continuă. Restricțiile sunt ridicate în unele țări și restabilite în altele. Situația este destul de instabilă, deși în același timp există posibilitatea de a obține certificatul digital UE pentru Covid. Și fără îndoială că este o veste bună pentru călătoriile în străinătate.
- Pe ce bază funcționează acest pașaport COVID?
- Ce se întâmplă la controlul actelor ?
- De când este valabil pașaportul covid?
Vom răspunde la aceste întrebări și la alte întrebări mai târziu în articol.
Ține minte! Pașaportul Covid nu este un document de călătorie, ci doar o formalitate care informează autoritățile despre situația ta și facilitează procesul de deplasare în Uniunea Europeană.
Pașaportul Covid – informații de bază
Certificatul digital UE pentru Covid sau pașaportul Covid – este un document care dovedește că o persoană a fost vaccinată cu 2 doze (sau 1 doză unică) dintr-un vaccin ratificat în Uniunea Europeană. Vei primi acest certificat în cazul unui test negativ Covid-19 și a unui statut că ai trecut prin boală.
De când este valabil pașaportul Covid?
Pașaportul Covid este valabil începând cu 1 iulie 2021 în întreaga Uniune Europeană plus Islanda, Norvegia și Liechtenstein. Cu toate acestea, ar trebui să verifici tot timpul regulile actuale de intrare pentru fiecare țară.
Cu toate acestea, la întoarcerea în România, persoanele care dețin un certificat digital al UE pentru Covid sunt exceptate de la carantina obligatorie.
Mai multe informații privind condițiile de călătorie, le găsești pe site-ul mae.ro.
Cum obții un pașaport Covid?
Menționăm încă o dată că certificatul digital UE pentru Covid poate conține doar următoarele date despre:
- vaccinare (cel puțin 1 doză)
- dacă persoana respectivă a făcut boala și când
- test Covid-19 negativ (sunt acceptate doar 2 tipuri de teste: moleculare și antigenice )
Cum arată un pașaport Covid? În primul rând este un document electronic, care poate fi păstrat sub formă de pdf pe telefon. El conține un cod QR unic. Cu acest tip de soluție, poți conta pe protecția maximă a datelor cu caracter personal.
Dacă vrei să afli mai multe informații, poți accesa site-ul ec.europa.eu.
Certificat digital UE pentru Covid – cum se folosește?
După cum am menționat mai sus, certificatul digital UE pentru Covid poate fi obținut după prima doză de vaccinare. Cu toate acestea, înainte de călătorie, îți recomandăm să verifici dacă țara acceptă intrarea persoanelor cu o singură doză de vaccinare (se aplică în cazul în care vaccinarea se face cu 2 doze).
Pașaportul covid este complet gratuit și este disponibil pentru descărcare pe site-ul:
- https://certificat-covid.gov.ro – unic punct de eliberare
Pe site-ul vaccinare-covid.gov.ro, vei găsi toate informațiile necesare legat de certificatul Covid, împreună cu două tutoriale despre:
- certificatul verde electronic, formular pdf.
- tutorial de prezentare al certificatului verde electronic
Certificatul nu are nevoie să fie tradus, este disponibil în română și engleză. Nu este nevoie să-l avem printat pe hârtie. Este suficient să afișăm codul QR în timpul controlului frontierei (codul QR este disponibil pentru descărcare după completarea pe https://certificat-covid.gov.ro ).
Cum se descarcă un pașaport covid pe telefon? – pas cu pas
Accesează site-ul https://certificat-covid.gov.ro |
1. Autentifică-te pe baza unei adrese de e-mail |
2. Vei primi un link în e-mail. Acesta îți v-a valida accesul și te v-a redirecționa către pagina principală a platformei |
3. Accesezi butonul verde – Certificat nou |
4. Alege tipul actului de identitate cu care te-ai înregistrat la testare sau vaccinare |
5. Introduci CNP-ul, seria și numărul actului de identitate, inițiala numelui, inițiala prenumelui și tipul certificatului dorit |
6. În funcție de categorie, completezi: pentru certificat de vaccinare, certificat de recuperare după Covid, certificat de testare |
7. Apeși butonul „Salvează” |
8. Vei primi un mesaj în care ți se v-a comunica în cât timp vei primi certificatul menționat. De asemenea, în secțiunea „Listă certificate” se vor putea vizualiza toate certificatele emise de pe acel cont de e-mail. |
Cetățenii străini care vor să primească certificatul digital UE pentru Covid, trebuie să selecteze la pasul 5 opțiunea „Pașaport/Act de identitate” și completează câmpurile care cuprind: „Țara care a emis pașaportul”, numărul „pașaportului sau al cărții de identitate”, inițialele numelui și prenumelui, iar apoi aleg tipul de certificat.
Aici găsești tutorial Portal Certificat UE!
Ce conține certificatul digital UE?
Indiferent de tipul de certificat, acesta va include, printre altele, informații despre:
- datele personale (nume, prenume și data nașterii)
- numele bolii la care se referă certificatul
- numele țării în care s-a efectuat vaccinarea / testul
- datele emitentului certificatului
- data expirării
În cazul persoanelor vaccinate, există și informații despre vaccin (data administrării, numele producătorului, numărul dozei). Și în cazul persoanelor cu un test negativ, vor exista informații de bază despre testul efectuat.

Poți citi și articolele
– Ai nevoie de un test Covid, pentru un job în străinătate?
– Protejarea angajaților la locul de muncă, pe timpul pandemiei!
Data de expirare a certificatului UE
Perioada de valabilitate depinde de tipul de certificat emis:
Tipul certificatului | Termen de valabilitate |
Vaccin | de la 14 zile după vaccinarea completă la 365 de zile după ultima doză |
Test negativ pentru Covid-19 | imediat și timp de 48 de ore |
Recuperare după Covid | de la 11 zile de la obținerea stării de convalescență la 180 de zile de la obținerea unui test PCR pozitiv |
Pașaport Covid pentru copii
În cazul în care copilul este vaccinat sau efectuează testul, certificatul care confirmă aceste lucruri va fi disponibil imediat pentru descărcare în contul părintelui / tutorelui.
Pentru sugari și copii cu vârsta de până la 12 ani, te rugăm să verifici cerințele actuale de intrare înainte de călătorie. În unele țări, copiii sub 5 ani sunt scutiți de efectuarea testului, iar în unele țări până la 12 ani. Cu toate acestea, Comisia Europeană recomandă ca și copiii cu vârsta sub 6 ani să fie scutiți de testarea pentru Covid-19.
Gata de plecare? Verificați ofertele de muncă curente!
Dacă vrei să găsești un loc de muncă în străinătate, atunci poți verifica oricând site-ul nostru ro.europa.jobs la secțiunea locuri de muncă în străinătate și în România. Vezi ultimele noastre oferte de muncă!
Vrei să aplici la unul sau la mai multe locuri de muncă? Creează un cont de candidat aici.