Așa cum am menționat într-un articol precedent, este important ca angajații să-și ia concediu. Aceste vacanțe permit personalului să se reîncarce atât fizic, cât și emoțional. Mai mult, se vor deconecta de la preocupările de zi cu zi și se întorc la muncă mult mai odihniți. Dar cum motivăm angajații după perioada de vacanță? Cum reușim să fie din nou concentrați asupra muncii lor chiar și după vacanță? Mai departe în articol, am pregătit câteva sfaturi care vă pot ajuta să vă asigurați că angajații nu numai că se simt confortabil să-și ia timp liber de la serviciu, dar poată să înceapă lucrul de îndată ce se întorc.

De ce este importantă vacanța pentru angajați?
A oferi angajaților tăi o pauză de la îndatoririle zilnice, va ajuta la promovarea sănătății, productivității și fericirii pe termen lung. Nu ne putem aștepta să oferim ce este mai bun la locul de muncă, fără să ai timp să te odihnești și să îți încarci bateriile.
Motivele pentru care angajatorii și angajații trebuie să înțeleagă că aceste vacanțe sunt binevenite:
- productivitate crescută
- echilibru între viață și muncă
- retenția la locul de muncă crește
- sănătate mentală și fizică bună
- îmbunătățirea muncii în echipă
Cum motivăm angajații după perioada de vacanță? Mai jos am pregătit câteva sfaturi legate de acest lucru.
Sfatul 1 – Cere angajatului să facă un plan pentru perioada în care este în vacanță
Angajații trebuie să înțeleagă că proiectele care sunt în desfășurare trebuie să se desfășoare fără probleme în timp ce ei sunt plecați. Mai pe scurt – trebuie să se organizeze în așa fel încât activitatea firmei să nu aibă de suferit.
Înainte ca aceștia să își poată lua concediu, ar trebui să aveți în vedere o discuție împreună cu angajații. Ar trebui să aveți un calendar și să notați perioadele aglomerate din departament pentru a determina cele mai bune și cele mai proaste momente în care angajații își pot lua concediu. În multe companii, departamentul de HR întocmește planificarea anuală a concediilor angajaților.
Mai multe detalii legate de planificarea anuală a concediilor angajaților găsiți și pe codulmuncii.ro
Foarte important – Cere angajaților să se organizeze cu mult timp înainte de a pleca în vacanță pentru a evita vârfurile de volum de muncă și necunoașterea din timp a proiectelor active. Trebuie să le explicați că asistența tuturor este necesară în acele perioade pentru a asigura că obiectivele organizației sunt îndeplinite.
Sfatul 2 – Angajatul ar trebui să identifice persoanele care îl pot înlocui în perioada în care este în vacanță
Mulți dintre angajați așteaptă până în ultimul moment pentru a face un plan și a lua în considerare proiectele care trebuie abordate în timp ce ei sunt în vacanță. Într-adevăr este dificil să te gândești și să anticipezi cu săptămâni în avans. Dar nici amânarea până în ultimul moment nu este o soluție. Așadar, acum este momentul ca tu ca și manager să intervii și să ajuți. Cum poți ajuta?
- primul pas – ar fi să te întâlnești cu membrii echipei care au vacanțe viitoare. Această întâlnire trebuie făcută cu mult înainte de data plecării acestora în vacanță
- al II-lea pas – discutați despre sarcinile care vor trebui îndeplinite în timp ce aceștia sunt plecați
- pasul al III-lea – identificați unul sau doi colegi care îl /îi pot înlocui pe cei care vor lipsi
- al IV-lea pas – cereți acestora să se organizeze imediat, pentru a avea timpul necesar ca cei care preiau atribuțiile celui lipsă, să poată înțelege ce are de făcut.
Foarte important – asigură-te că ești la curent cu proiectele la care lucrează angajatul care pleacă și cine îi va lua locul pe toată perioada respectivă. Acest lucru îți va permite să ajuți în timp util la rezolvarea oricăror provocări care apar.
Sfatul 3 – Oferă angajatului întors la servici, un timp scurt de acomodare
Așa cum bine știm, prima zi de lucru, după o perioadă de concediu este foarte grea. Se mai spune că este bine ca după o vacanță să mai ai încă una imediat ca să îți revii :). Și voi sunteți de aceeași părere?
Așadar, nu trebuie să ne așteptam ca un angajat tocmai întors din vacanță să aibă și chef foarte mare din prima zi! Pe cât posibil, acordă un scurt timp de acomodare pentru a permite angajatului să își prea vechile atribuții. Mai mult, nu plănui o întâlnire importantă în ziua în care acesta se întoarce sau să nu îl implici într-un proiect mare imediat.
De cele mai multe ori, colegii care i-au ținut locul, ar trebui să ajute la reacomodarea celui proaspăt întors din vacanță.
Costul ridicat al salariilor mici – de ce este importantă plata unui salariu competitiv?
Sfatul 4 – Programează o întâlnire cu angajații după perioada de vacanță
După întoarcerea angajatului din vacanță, ar fi bine să aveți trecută în agendă deja o întâlnire cu acesta. Mai mult, invită la această întâlnire și pe cel sau cei care i-au ținut locul. Aceștia din urmă pot oferii actualizări legate de proiectele pe care le-au supravegheat în timp ce angajatul respectiv a fost plecată. Apoi, discută cu angajatul și ajută-l să-și prioritizeze eforturile sale.
Ca și concluzie
Motivarea personalului înainte și după perioada vacanței este o aptitudine cheie pentru liderii de afaceri care doresc să facă ce este mai bun pentru angajații săi. Cu o planificare bine pusă la punct, vei putea oferii angajaților un sentiment de confortabilate să-și ia timp liber.
Găsește candidații potriviți, doar prin portalul europa.jobs! Cum?
Consultă oferta noastră de a publică un anunț de muncă în portalul nostru. Pentru oferte personalizate, ne poți contacta aici.
Vrei să recrutezi și nu ai cont de Angajator? Hai în comunitatea europa.jobs și găsește candidatul potrivit!
Iată 3 motive pentru care merită să ai cont:
- Acces la peste 1.3 mil de candidați din Europa
- Profil de companie personalizat (text, imagini, video)
- Oferte personalizate